Viciul era să îi aducă moartea unui bărbat din Argeș. Casa i-a fost cuprinsă de flăcări de la o țigară, iar omul nu a mai apucat să iasă. Pompierii l-au găsit căzut lângă ușă.
Incendiul a izbucnit la o casă din Ștefănești, în zona muzeului Golești.
Pompierii au fost alertați de vecini și s-au deplasat de urgență cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un o ambulanță SMURD și un echipaj de terapie intensivă mobilă.
Salvatorii l-au găsit pe bărbat inconștient, căzut la ieșirea din casa inundată de fum.
Acesta a fost extras și asistat medical de către echipajul SMURD de prim ajutor. Echipajul SMURD de terapie intensivă mobilă l-a transportat ulterior la spital.
Incendiul se manifesta cu degajare mare de fum într-o cameră și la acoperișul casei.
În incendiu au ars acoperișul casei și mobilier dintr-o cameră. Sursa probabilă a incendiului este o țigară care a avut contact cu un material combustibil.
Au fost momente de panică la o mănăstire din Neamț, după ce astăzi, în jurul orei 14:00, operatorii de la 112 au primit un apel cu privire la o explozie înregistrată la locația respectivă. Este vorba despre o încăpere din construcția unei anexe, în cadrul Mănăstirii Sihastria Rarăului.
Astăzi, la Mănăstirea Sihastria Rarăului a fost înregistrată o explozie cu puțin după ora prânzului, din cauza unor acumulări de gaze.
Potrivit informațiilor, în urma deflagratiei, din cauza suflului fierbinte și al geamului încăperii respective, care s-a spart, au fost rănite persoanele din zonă, unele suferind arsuri ușoare, altele zgârieturi și tăieturi de la bucățile de sticlă pulverizate.
La fața locului au intervenit de urgență pompierii militari, echipați cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD, dar și două echipaje SAJ.